Despre mine
Aș dori să transform acest „despre mine” într-un moment de recunoștință față de toți cei care au clădit exercițiul meu de cunoaștere!
Am început muzica prin buna inspirație a bunicilor mei materni care, la vârsta de cinci ani, ne-au adus în casă un instrument nou nouț: o pianină!
Am continuat să studiez prin buna susținere a părinților mei care au avut curajul de a crede în destinul meu, chiar dacă traiectoria mea a fost una sinuoasă.
Am „schimbat macazul” în momentul în care nu m-am mai regăsit în spectrul muzicienilor instrumentiști și am decis să studiez compoziția. A fost una dintre cele mai bune decizii ale vieții mele, așa cum percep astăzi, privind în urmă!
Am „intrat în altă ligă”! Am întâlnit „oameni far” în preajma cărora am învățat să privesc muzica din interior, să îi studiez anatomia, să îi urmăresc și înțeleg logica, să pot (re)descoperi uimirea în fața imensului ei mister. Ce privilegiu să poți privi o partitură și să îi vezi miile de canale prin care palpită energia ei vitală, să le admiri sensul și să te străduiești să le folosești experiența în propriile tale plămădeli!
Oamenii remarcabili care mi-au marcat drumul au fost Ștefan Niculescu, Dan Dediu, Violeta Dinescu, Dan Buciu, Octavian Nemescu, Nicolae Coman, Teodor Țuțuianu, Cristina Rădulescu Pașcu, Dinu Ciocan, Speranța Rădulescu.
Nu am suficiente cuvinte să pot descrie cât de mare a fost privilegiul de a fi avut asemenea Profesori, de a le fi simțit pasiunea, curiozitatea, cunoașterea, devotamentul față de Sunet! Sunt experiențe care atunci când vin în viața unui tânăr muzician, îi schimbă acestuia complet orbita. Vă mărturisesc!
Am reînceput să studiez la pian după ce am cunoscut-o pe Elizabeth Sombart. Cu toate că nu am părăsit instrumentul niciodată propriu-zis (am scris „la” și „pentru” el mereu), momentul în care am descoperit motivația de a cânta pentru a-i ajuta pe ceilalți a fost pentru mine o revelație. Nu pentru a demonstra, nu pentru a defila mai mult sau mai puțin inspirat pe un podium, ci pentru a oferi ceea ce știu tuturor celor care au nevoie. Mi-a fost mult mai ușor să depășesc astfel oribilul trac! Încă mă urmărește, dar îl privesc astăzi din alt punct!
Da! Doresc să transform acest „despre mine” într-un moment de recunoștință față de toți cei care au clădit exercițiul meu de cunoaștere, într-un gest de reverență față de lecția vulnerabilității și a forței, a grandorii și a smereniei pe care Doamna Muzică ni-l predă cu tact, răbdare, exigență și infinită înțelepciune!
Cred cu tărie că muzica, așa cum o înțelegem noi, s-a născut pentru a ne reaminti drumul către sursa sacră a umanității.
Atunci când, în calitate de compozitor, te afli în fața libertății absolute, așa cum muzica permite cu generozitate, apare la început sentimentul de teamă în fața infinitului apoi încep să se strecoare întrebările și se naște un întreg travaliu, un „joc serios” de definire a ta însuți în raport cu nemărginirea.
Cred cu tărie în primirea harului, atunci când starea interioară ți-o permite, în cufundarea într-o „stare de ascultare” de unde poți „traduce” apoi „inaudibilul” (neauzitul) așa cum ți se dezvăluie în acel moment.
Cred cu tărie că întregul proces de creație are o dimensiune cathartica fundamentală fiind, prin oglindire, înțelegere, alegere și asumare, expresia devenirii mele interioare.